2 cuvinte despre Bani
Economia de schimb în condiţiile contemporane este de necunoscut fără
existenţa banilor. Aceştia fac parte din viaţa de zi cu zi a omului,
reprezentând poate cel mai interesant instrument economic asupra căruia
omul s-a aplecat pentru al înţelege, pentru a-i descoperi natura, rolul
şi funcţiile lui.
Principala
întrebare care şi-o pun specialişti este legată de natura banilor. Ei
se întreabă ce sunt banii? Acestei întrebări i s-au dat mai multe
răspunsuri. Clasicii economiei politice au demonstrat că banii nu sunt
altceva decât o marfă. Aceasta deoarece banii nu fac altceva decât să
îndeplinească un rol, respectiv ei sunt un echivalent general al
valorii tuturor mărfurilor şi un instrument de schimb. Ei au apărut
spontan în urma unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului.
Alţi specialişti consideră banii a fi rodul unei convenţii la care
oamenii ar fi ajuns pentru a uşura schimbul, sau ar fi o ficţiune
juridică, respectiv o creaţie a ordinii de drept. " Banii sunt o
convenţie socială artificială . . . de îndată ce bunurile pot fi
cumpărate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimţi să se
folosească de el pentru cumpărăturile şi vânzările sale. Oricât ar fi
de paradoxal sau nu, banii sunt acceptaţi sau nu . . .pentru că ei sunt
acceptaţi." (Paul A. Samuelson )
Din alte puncte de vedere banii mai
sunt consideraţi ca fiind un produs al schimbului de mărfuri, investiţi
cu încrederea tuturor posesorilor lor. Numai în aceste condiţii banii
sunt acceptaţi în societate. Banii sunt priviţi ca fiind orice activ
care este acceptat în tranzacţia şi în reglementarea schimbului şi a
datoriilor.
Problema naturii banilor nu a fost încă pe deplin
rezolvată. Discuţiile între specialişti continuă, dar important este
faptul că toţi subliniază importanţa banilor în societate:" noi
identificăm banii ca un element cheie pentru provocarea eficienţei în
producţia şi schimbul de produse şi servicii. Banii ajută la rezolvarea
acestor probleme din cauză că sunt un bun care are acceptarea generală
ca mijloc de schimb" (Lloyd Atkinson ).
O definiţie a banilor a
dat-o Costin Kiritescu : "banii reprezintă un instrument social, o
formă particulară imediat mobilizatoare a avuţiei sociale, o
întruchipare transmisibilă şi omnivalentă a puterii de cumpărare, care
conferă deţinătorului dreptul asupra părţii din produsul social al
ţării emitente".
Banii au apărut în procesul trecerii de la economia
naturală la economia de schimb. Iniţial schimbul s-a manifestat sub
forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc,
respectiv se schimbă pe un alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o
formă a schimbului de mărfuri caracteristic pentru societăţile
neevoluate, în care specializarea producătorilor este în stare
incipientă. Diviziunea socială a muncii, gradul de dezvoltare a
tehnicii şi tehnologiei, a determinat specializarea producătorilor şi
extinderea schimburilor de mărfuri, creând dificultăţi şi bariere.
Principalele dificultăţi erau :
a) imposibilitatea realizării
coincidenţei dintre nevoile ofertanţilor şi cumpărătorilor: un
producător A are de oferit marfa X, iar producătorul B marfa Y.
Presupunem că B are nevoie de X, dar A nu are nevoie de Y, ci de marfa
Z. Atunci B, trebuie să caute producătorul C al mărfii Z, care să aibă
nevoie de marfa Y. Dacă îl găseşte schimbă Y pe Z, după care se
întoarce pentru a face schimbul care de fapt îl interesează, respectiv
marfa Z cu marfa Y. În acest mod sunt satisfăcuţi şi producătorul A şi
B. Dar o asemenea modalitate îngreunează schimbul şi în unele cazuri îl
face chiar imposibil.
b) Dificultăţile în determinarea valorii:
schimbul mărfii contra marfă nu permite folosirea unui instrument rapid
de apreciere a valorii mărfii şi de raportare din acest punct de vedere
între mărfurile care se schimbă.
c) Imposibilitatea divizării în
elemente. Multe categorii de mărfuri nu puteau fi divizate, pentru
vânzarea lor fiind necesar schimbul pe mari cantităţi din alte mărfuri,
peste nevoile d consum ale cumpărătorului.
Adăugate la procesul
obiectiv de evoluţie a producţiei de mărfuri, aceste dificultăţi au
creat condiţiile pentru ca unele mărfuri cu valoare intrisecă să
medieze schimbul de mărfuri, respectiv să devină echivalent general
pentru toate celelalte mărfuri. Astfel schimbul direct începe să
dispară. Acest stadiu a cunoscut ca echivalent general, după regiuni,
vitele, blănurile, pietrele de moară, tutunul, etc. În timp rolul de
echivalent general a fost preluat de metale, începând cu arama şi
terminând cu aurul. Acesta din urmă având proprietăţi fizico-chimice
care îl calificau în mod deosebit pentru acest rol ( adică valoare mare
într-un volum mic, perfect divizibil, fără pierdere de valoare,
prezentând omogenitatea tuturor părţilor divizate, fiind inalterabil şi
uşor de transportat).
În concluzie, ca primă etapă apar banii marfă,
care în final se fixează pe metale preţioase. O dată cu apariţia
banilor, lumea mărfurilor de divide în două: la un pol apar toate
mărfurile obişnuite, cu utilităţile lor, iar la polul opus, o marfă
deosebită care joacă rolul de bani şi care se poate schimba cu oricare
din mărfurile existente.
La început banii au avut formă de lingouri,
brăţări, inele, etc. Ei au luat forma de monedă ulterior. Monezile
conţineau o anumită cantitate de aur sau argint, emisă de autoritatea
statului pe bază de monopol, cu o anumită denumire. Acestea erau
primite în plată de cele mai multe ori nu numai în ţara emitentă, ci şi
în alte ţări, deoarece ceea ce conta era cantitatea de aur conţinută.
În
procesul circulaţiei monedele de aur cunosc un proces de uzură. Astfel
se ajunge ca valoarea nominală a monedei să nu mai corespundă cu
conţinutul ei în aur, iar monedele cu acelaşi nume să aibă valori
diferite. Apare astfel posibilitatea ca în rolul de monedă, banii de
metal preţios să poată fi înlocuiţi prin bani fără valoare intrisecă.
Acestea sunt, de fapt, semne ale valorii.
Forma monetară a banilor
devine independentă şi locul aurului este luat de obiecte relativ
lipsite de valoare, cum ar fi hârtia. În felul acesta se ajunge la
forma "bani din hârtie", care după natura lor pot fi:
1. bilete de bancă (bancnote, bani de credit);
2. bani de hârtie propriu-zisă;
Bancnotele
sunt semne ale valorii emise de băncile centrale (de emisiune), care în
procesul circulaţiei înlocuiesc banii cu valoare deplină. Acestea au o
dublă garanţie: cambiile (poliţele) comerciale şi stocul de metal
preţios al băncii de emisiune.
Banii de hârtie sunt , de asemenea,
semne ale valorii. Sunt emise de stat, fără drept de convertibilitate,
având un curs forţat. Aceştia, corespunzător rolului pe care îl au, nu
simbolizează valoarea lor sau a aurului, ci semnifică doar valoarea
bunurilor materiale şi a serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul
lor.
Alături de bancnote şi bani de hârtie circulă şi moneda
divizionară, confecţionată din metale nepreţioase, având acelaşi rol de
semn al valorii.
Astăzi termenul de monedă a fost extins pentru
denumirea oricărui semn bănesc. De menţionat, însă, că termenii de
"bani" şi "monedă" nu sunt sinonimi, deşi în vorbirea curentă astăzi nu
se mai face distincţie între ei. Noţiunea de bani astăzi nu mai
semnifică numai monezile şi banii de hârtie. Crearea banilor de cont
(scripturali) impune, din ce în ce mai mult, practica plăţilor
efectuate prin cecuri emise pe baza depozitelor "la vedere" pe care le
deţin persoanele fizice şi juridice la băncile comerciale.
Depozitele
"la vedere" sunt depunerile de bani sau valori susceptibile de a fi
transformate în bani (cambii, cecuri, etc).care pot fi retrase în orice
moment pe cale de virament sau cec, în bancnote sau monezi.
În alte
condiţii, specialiştii sunt de părere că banii "în sens restrâns", pot
fi definiţi ca bani "lichizi" (monezile şi banii de hârtie) plus
depozitele bancare pe baza cărora se pot emite cecuri, deci mijloace de
plată cu cel mai înalt grad de lichiditate.
Mulţi specialişti
pledează pentru a include în masa monetară, alături de banii
propriu-zişi, toate instrumentele financiare şi titlurile de credit.
Prin aceasta se desprinde existenţa unui raport invers proporţional
între sfera de cuprindere a masei monetare şi gradul de lichiditate a
elementelor componente. Având în vedere legătura între masa monetară şi
cerere, prin intermediul preţurilor, în ţările dezvoltate se urmăreşte
cu atenţie evoluţia masei monetare la toate componentele ei.
Rolul
banilor în economie este pus în evidenţă de funcţiile pe care aceştia
le îndeplinesc în cadrul vieţii economice. Conform teoriei obiective a
valorii, banii îndeplinesc următoarele funcţii:
- măsură a valorii;
- mijloc de circulaţie;
- mijloc de plată;
- mijloc de tezaurizare;
- bani universali.
Alţi economişti extind sau comprimă aceste funcţii.
Astfel, Virgil Mădgearu arată că moneda (banii) au următoarele funcţii:
mijloc general de schimb, măsurătoare de valoare, transmisiune de
valoare, transmisiune de capital, în circulaţia de credit, mijloc de
economisire în două forme ( de tezaurizare sau de capitalizare)
Profesorul George Strat arată că banii îndeplinesc funcţiile de:
intermediar al schimburilor, de măsură a valorilor de etalon, de
economisire şi tezaurizare.
Economişti contemporani pun accent pe
rolul banilor în procesul schimbului de mărfuri şi în ansamblul
mecanismului de reglare a vieţii economice. Din această perspectivă
majoritatea se opresc asupra a trei funcţii, şi anume:
- mijloc de
schimb: banii se interpun în cadrul schimbului de mărfuri; o dată cu
apariţia lor, schimbul forma trocului este înlocuit de schimbul de
marfă pe bani. În această calitate, banii apar ca bani reali, cu
existenţă efectivă. Procesul de schimb al mărfurilor prin intermediul
banilor presupune efectuarea a două acte opuse şi complementare:
transformarea mărfurilor în bani, (respectiv vânzarea) şi transformarea
banilor în marfă (respectiv cumpărarea). Deci, prin intermediul
banilor, fiecare bun şi serviciu poate fi schimbat pe alt bun şi
serviciu. Separarea celor două acte, datorită existenţei banilor,
permite amânarea cumpărăturii, respectiv transformarea banilor în
marfă. Deci există posibilitatea ca cele două acte ale schimbului
(transformarea mărfurilor în bani şi transformarea banilor în marfă) să
nu coincidă în timp şi spaţiu. În anumite condiţii această
necoincidenţă poate crea dificultăţi schimbului de mărfuri,
încetinindu-l sau chiar obturându-l, cu efecte negative asupra întregii
economii. Întreruperea lanţului celor două tranzacţii conţine
posibilitatea crizelor economice. Pentru îndeplinirea acestei funcţii
este necesar să existe o anumită cantitate de bani în circulaţie.
-
măsură a valorii: este o funcţie deosebit de importantă a banilor. În
concepţia clasică, banii de aur îndeplinesc această funcţie deoarece ei
înşişi sunt marfă şi au valoare. Aşa cum greutatea se măsoară cu altă
greutate, lungimea cu altă lungime, şi valoarea mărfurilor se măsoară
cu ajutorul altor valori. Banii în această funcţie se prezintă ca o
oglindă în care se reflectă valoarea tuturor celorlalte mărfuri din
societate. Pentru a îndeplini această funcţie, nu este nevoie de
prezenţa banilor alături de marfa a cărei valoare o măsoară, ci este
suficient ca ei să existe în societate. În concepţia economiştilor
contemporani, banii apar ca unitate de calcul, ca un instrument general
de măsură. Valoarea mărfurilor se exprimă cu ajutorul banilor din preţ,
deci printr-un raport cantitativ. Această funcţie este îndeplinită şi
de banii de hârtie a căror curs este forţat, deoarece deşi ei nu au
valoare, au capacitatea de a stabili acel raport cantitativ de schimb,
adică raportul de schimb comparabil. Se precizează că nu este
obligatoriu ca măsurarea unei anumite mărimi să se efectueze cu mărimi
asemănătoare. Există instrumente de determinare a unor mărimi care nu
au la bază mărimile respective, exemplu: termometrul pentru măsurarea
temperaturii, voltmetrul pentru măsurarea intensităţii curentului, etc.
Drept urmare şi banii de hârtie, care nu au valoare, se prezintă ca un
astfel de instrument, putând măsura şi exprima valoarea mărfurilor
(bunuri şi servicii) prin preţ.
- conservare de valoare: banii
îndeplinesc această funcţie deoarece ei apar ca întruchipare a avuţiei.
Obţinerea banilor prin vânzarea bunurilor şi serviciilor dă
posibilitatea economisirii lor, adică şi a altui tip de consumaţie.
Economisirea se bazează pe asigurarea că valoarea banilor la care se
renunţa va fi regăsită în integritatea sa în viitor, atunci când vor fi
utilizaţi banii economisiţi. Economisirea este posibilă numai datorită
existenţei banilor. Acest lucru necesită garanţia menţinerii valorii şi
deci a posibilităţii stocării acesteia.
Funcţiile banilor pun în
evidenţă rolul pe care ei îl au în societate, de "sânge" al acestui
organism complex care este economia ( P.A. Samuelson).
Declaratiile
politice privind disparitia paradisurilor fiscale ca o conditie
indispensabila iesirii din criza financiara sunt din ce in ce mai dese.
Acestea gazduiesc in prezent active de 11.000 de miliarde de dolari si
2,5 milioane de firme, o buna parte din acestea fiind numai niste firme
paravan.
Postări
